Community. Intelligence. Development.

Proiecte in implementare

Apr 23, 2018

Egalitatea de sanse intre deziderat si realitate



 

 

Egalitatea de sanse intre deziderat si realitate

 

 

Egalitatea de sanse, discriminare si principiul nediscriminarii– delimitari conceptuale.

 

Egalitatea este unul dintre conceptele fundamentale in legislatia internationala si comunitara si opereaza pe mai multe nivele:

- ca norma morala – se refera la notiunea de egalitate universala a fiintelor umane, care sta la baza Declaratiei Universale a Drepturilor Omului

- ca norma legala specifica, de drepturile omului – se refera si este formulata ca cerere de tratament egal in fata legii, fara discriminari de nici un fel .

 

Egalitatea de sanse este un concept - instrument care confera luptei impotriva discriminarii atat o baza teoretica, cat si o linie de start spre actiuni de toate tipurile, pornind de la strategiile internationale, comunitare si nationale, pana la documente menite sa explice fenomenul discriminarii si sa constientizeze persoanele de existenta acestui fenomen.

 

Egalitatea de sanse semnifica nivelul egal de vizibilitate, autonomie, responsabilitate si participare a majoritatii si a minoritatii dezavantajate la si in toate sferele vietii publice, in timp ce discriminarea reprezinta tratamentul diferentiat aplicat unei persoane in virtutea apartenentei, reale sau presupuse, la o anumita categorie sau la un anumit grup social.

 

Egalitatea de sanse (equal opportunities) reprezinta conceptul conform caruia toate fiintele umane sunt libere sa-si dezvolte capacitatile personale si sa aleaga fara limitari impuse de roluri stricte.

 

Pentru a putea opera cu notiunea de egalitate de sanse intre femei si barbati este necesar sa facem diferentiere intre notiunea de sex si cea de gen, notiuni intre care exista diferente semnificative. Astfel, genul reprezinta diferenta culturala, diferenta intre categoriile distincte dintre femei si barbati, construita si interpretata social, pe cand sexul se refera la diferenta biologica intre femei si barbati.

 

Genul este o constructie sociala dinamica, care nu se regaseste intr-o forma imuabila si constanta in cadrul multiplelor situatii sau ipostaze in care se regasesc actorii sociali. In acest caracter versatil al genului rezida tocmai capacitatea de interventie pentru deconstructia acestor raporturi de putere si combaterea inegalitatilor ce le sunt conexe. Premisele schimbarii stau tocmai in faptul ca barbatii si femeile reprezinta categorii goale (empty) si supraincarcate (overflowing): „goale, caci nu au o semnificatie definitiva si transcedentala si supraincarcate caci, desi apar fixe, ele contin definitii alternative, negate sau suprimate ”.

 

Conceptul de egalitate intre sexe, in afara oricarei referiri la diferente legate de sex, se opune pur si simplu conceptului inegalitatii dintre sexe si sustine principiul unei participari totale a femeilor si barbatilor la viata societatii .

 

Egalitatea de sanse intre femei si barbati (denumita si egalitatea de gen) semnifica faptul ca diferitele comportamente, aspiratii si necesitati ale femeilor si barbatilor sunt luate in considerare, evaluate si favorizate in mod egal, aceasta inseamna ca femeile si barbatii se bucura de aceeasi libertate de a-si realiza aspiratiile. Egalitatea de sanse intre femei si barbati presupune vizibilitate, autonomie, responsabilitate si participarea egala a celor doua sexe la/in toate sferele vietii publice si private, asa cum este definita in 1998 de Consiliul Europei .

 

Discriminarea este o actiune individuala, dar daca membrii aceluiasi grup sunt tratati sistematic in mod similar, aceasta constituie si un patern social de comportament agregat .

 

Discriminarea de gen reprezinta orice diferentiere, excludere sau restrictie bazata pe sex, care are ca efect sau scop impiedicarea sau anularea recunoasterii, beneficiului sau exercitarii de catre femei, indiferent de statutul lor matrimonial, pe baza egalitatii dintre femei si barbati, a drepturilor omului si libertatilor fundamentale, in domeniile politic, economic, social, cultural, civil sau in orice alt domeniu.

 

Cercetarile efectuate au identificat existenta mai multor tipuri de discriminare. In general, este operata distinctia intre discriminarea directa si cea indirecta .

 

Primul tip apare atunci cand tratamentul diferentiat este generat in mod intentionat, in timp ce cel de-al doilea tip apare atunci cand acest tratament are la baza o decizie inechitabila luata anterior.

 

De exemplu, discriminarea directa este prezenta atunci cand doua persoane avand pregatire egala si o slujba similara sunt platite in mod diferentiat datorita faptului ca una dintre acestea apartine unui anumit grup etnic.

 

Discriminarea indirecta apare atunci cand cele doua persoane sunt platite in mod diferit deoarece au fost angajate in pozitii diferite desi aveau aceeasi pregatire. Kirshna Mallick (1995) propune alte doua tipologii, avand la baza distinctia intre discriminarea intentionata si constienta si cea neintentionata, precum si intre discriminarea practicata de indivizi si grupuri si cea practicata de institutii .

 

Discriminarea este legata de stereotipuri, care reprezinta componenta negativa a prejudecatii . Acestea reprezentand o structura cognitiva stabila si relativ rigida, ajuta la mentinerea atitudinii negative si la perpetuarea comportamentelor diferentiate bazate acestea. Un alt fenomen cu care este relationata discriminarea este cel de stigma, cei stigmatizati devenind mai usor tinta tratamentelor diferentiate .

 

Pentru a ne forma o viziune comprehensiva asupra problematicii in discutie voi incerca o analiza foarte succinta a practicilor discriminatorii din prisma stiintelor sociale si a teoriilor care explica acest fenomen. Stiintele sociale ofera o serie de explicatii alternative pentru practicarea discriminarii.

 

- Teoriile care pun accentul pe stratificarea sociala arata ca discriminarea este „produsul stratificarii sociale bazata pe distributia inegala a puterii, statusului si bogatiei intre grupuri”.

 

Grupurile dominante incerca sa isi mentina pozitia apeland la practici de discriminare. Cercetarile de psihologie sociala au relevat faptul ca membrii grupurilor cu status superior au tendinta sa discrimineze mai mult decat cei ai grupurilor subordonate.

- Teoria conflictelor reale elaborata de Sherif (1956) sustine ca discriminarea apare in conditiile competitiei pentru resurse limitate care exista intre doua grupuri. In acest context indivizii tind sa favorizeze membrii propriului grup.

- O alta serie de explicatii oferite pentru discriminare leaga tratamentul diferentiat aplicat anumitor persoane / grupuri de identitatea sociala. Teoria identitatii sociale elaborata de Henry Tajfel (1981) arata ca indivizii au tendinta sa discrimineze in favoarea grupului din care fac parte pentru ca acest grup sa obtina o pozitie superioara altor grupuri. Acest fapt conduce la dobandirea unei identitatii sociale pozitive la nivel individual.

- Teoria Interactiunii Comportamentale, elaborata de Rabbie , arata ca discriminarea in favoarea propriului grup este un lucru pur rational, instrumental si economic. Indivizii au tendinta sa ii favorizeze pe membrii propriului grup si ,deci, sa ii defavorizeze pe membrii altor grupuri, pentru a isi maximiza castigul personal.

 Alocand mai multe resurse membrilor grupului de care simt ca apartin, indivizii se asteapta ca si acestia la randul lor sa ii favorizeze, conform normelor de reciprocitate.

 

Grupurile supuse cel mai adesea discriminarii si asupra carora s-au centrat cele mai multe studii sunt:

-         minoritatile etnice,

-         miniritatile rasiale,

-         minoritatile religioase,

-         grupurile de imigranti.

 

O preocupare aparte a existat pentrudiscriminarea practicata la adresa femeilor in diverse domenii de activitate.

Aceste grupuri vulnerabile din punct de vedere social devin vulnerabile si din puncte de vedere economic . Cei care sunt tinta prejudecatilor si a discriminarii intr-o societate anume vor intampina dificultati de integrare pe piata muncii (nu isi vor gasi locuri de munca pe masura calificarii sau vor fi platiti la nivel inferior celor care apartin grupurilor favorizate), vor avea dificultati in obtinerea beneficiilor publice. Toate aceste ii fac vulnerabili din punct de vedere economic si ii includ in categoria grupurilor cu risc ridicat de saracie .

 

In vederea reducerii discriminarii au fost dezvoltate o serie de strategii menite sa asigure egalitatea de sanse in zonele in care persoanele care fac parte din grupuri supuse in mod traditional discriminarii au fost in mod sistematic sub-reprezentate.

 

In Statele Unite aceste strategii poarta numele de actiuni afirmative, iar in Marea Britanie sunt cunoscute sub denumirea de discriminare pozitiva. Aceste strategii nu presupun o “discriminare inversa”, ci vizeaza asigurarea egalitatii de sanse intre toti cetatenii, indiferent de grupul caruia ii apartin.

 

Discriminarea Pozitiva si Actiunea Afirmativa presupun pe de o parte recunoasterea dezavantajelor acumulate de grupurile respective, precum si dezvoltarea de politici si de practici care ajuta la depasirea dificultatilor . Principalele domenii in care s-au concentrat actiunile strategiilor de eliminare sau diminuare a discriminarii sunt cu preponderenta piata muncii, educatia, domeniul politic si locuirea.

 

Strategiile menite sa combata discriminarea au la baza pe langa masurile afirmative sau pozitive un concept de baza cu care opereaza si anume principiul nediscriminarii. Principiul nediscriminarii instituie interdictia oricarei diferentieri, anulari sau restrangeri ale drepturilor omului pe diferite planuri: social, educational, cultural, politic, al domeniului pietei muncii, remunerarii muncii precum si in orice alt domeniu de activitate al vietii publice.

 

In jurisprudenta Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene s-a stabilit ca exista discriminare ori de cate ori situatii similare sunt tratate de maniera diferita, sau cand situatii diferite sunt tratate identic.

Un exemplu in acest sens se refera la nediscriminarea pe motiv de nationalitate – element principal al ordinii juridice comunitare si conditie pentru functionarea in bune conditii a pietei interne, iar egalitatea de tratament intre cetatenii comunitari reprezinta un principiu de drept comunitar care interzice orice forma de discriminare pe motiv de nationalitate, diferenta de tratament constand in incalcarea principiului egalitatii si nediscriminarii .

 

Expert antreprenoriat

Sandu Sorin

 

 

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României

Back to Top