Community. Intelligence. Development.

Proiecte in implementare

Apr 26, 2018

CADRUL NORMATIV INTERN ȘI EUROPEAN DE COMBATERE A DISCRIMINĂRII ȘI EXCLUZIUNII SOCIALE



 

CADRUL NORMATIV INTERN ȘI EUROPEAN DE COMBATERE A DISCRIMINĂRII ȘI EXCLUZIUNII SOCIALE

 

Combaterea excluziunii sociale, a discriminării de orice gen, promovarea justiției sociale și a drepturilor fundamentale, reprezintă obiective stategice ale Uniunii Europene și ale statelor membre ale acesteia. Atingerea acestor obiective presupune eforturi coordonate ale tuturor celor implicati și acțiuni derulate pe multiple planuri, inclusiv în ceea ce privește asigurarea cadrului legislativ si instituțional necesar.
Scurtă analiză a cadrului legal în domeniul combaterii discriminării și excluziunii sociale.
 
1. Constituţia României.
Principiul nediscriminării și egalității de sanse a fost consacrat ca valoare fundamentală în Constituţia României prin dispozițiile:
-          art.4 - Unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni,
-          art. 6 - Dreptul la identitate,
-          art. 16 - Egalitate în drepturi,
-          art. 32 - Dreptul la învăţătură,
-          art. 120 - Principii de bază.
Dispoziţiile constituţionale relevante cu privire la interzicerea discriminării şi la egalitatea de şanse sunt:
- art 4 alin (2) Unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni: “România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială”
- art 6 Dreptul la identitate: “ Statul recunoaşte şi garantează persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase. Măsurile de protecţie luate de stat pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale trebuie să fie conforme cu principiile de egalitate şi de nediscriminare în raport cu ceilalţi cetăţeni români”
- art 16 alin (1) Egalitatea în drepturi: „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.”
Reglementarea constituţională a drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale conţine şi alte prevederi exprese de interzicere a discriminării cum sunt cele stabilite în:
- art 30 alin (7) din Constituţia României referitoare la limitele libertăţii de exprimare.
-  art 48 referitor la familie, se consacră egalitatea de drepturi între soţi
- art 49 şi art 50 obligă statul să ia măsuri pentru protecţia copiilor şi a tinerilor, respectiv pentru protecţia persoanelor cu handicap în vederea asigurării egalităţii de şanse a acestora.
 
2. Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale
Din interpretarea dispoziţiilor art.11, art. 20, respectiv art. 148 din Constituţia României, referitoare la raportul dintre reglementările interne şi cele internaţionale rezultă faptul că tratatele internaţionale în domeniul drepturilor fundamentale ale omului au prioritate faţă de reglementările interne în caz de neconcordanţă, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile. Pornind de la aceste considerente, unul dintre cele mai importante instrumente juridice în domeniu, care a devenit parte integrantă a sistemului român de drept este Convenţia europeană a drepturilor omului, respectiv jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Ele sunt direct aplicabile în sistemul român de drept, au forţă constituţională şi supralegislativă.
 Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale a fost semnată la Roma, la 4 noiembrie1950, de către membrii Consiliului Europei. România a devenit membră a Consiliului 7 octombrie 1993 șia ratificat Convenţia Europeană a Drepturilor Omului prin Legea nr 30/1994.
Articolul 14 al Convenţiei, Interzicerea discriminării, stabileşte că exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de aceasta “trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie”. Pentru a asigura respectarea angajamentelor pe care statele semnatare ale Convenţiei şi le-au asumat, a fost înfiinţată şi funcţionează Curtea Europeană a Drepturilor Omului, practic prima jurisdicţie internaţională de protecţie a drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Curţii se poate adresa orice persoană fizică, orice organizaţie neguvernamentală sau orice grup de particulari care se pretinde victimă a încălcării de către statele parte la Convenţie a interzicerii discriminării în exercitarea drepturilor şi libertăţilor prevăzute de Convenţie şi protocoalele la aceasta. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudenţa sa că o diferenţă de tratament între persoane plasate în situaţii analoage sau compatibile este discriminatorie dacă ea nu se bazează pe o justificare obiectivă şi rezonabilă, adică dacă nu urmăreşte un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit. Jurisprudenţa CEDO evidenţiază faptul că art. 14 din Convenţie este încălcat nu numai în cazul în care statele aplică tratament diferit persoanelor care se află în situaţii analoage sau comparabile, ci şi în cazul în care statele nu aplică un tratament diferit persoanelor ale căror situaţii sunt substanţial diferite.
 
3. Protocolul 12 la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale
La 4 noiembrie 2000, statele membre ale Consiliului Europei au semnat Protocolul 12 la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale , afirmând hotărârea lor de a lua ,,noi măsuri pentru promovarea egalităţii tuturor persoanelor din garantarea colectivă a unei interziceri generale a discriminării, prin intermediul Convenţiei”. Art 1 al Protocolului, Interzicerea generală a discriminării, prevede că:
“1. Exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţa la o minoritate naţională, avere, naştere sau oricare altă situaţie.
2. Nimeni nu va fi discriminat de o autoritate publică pe baza oricăruia dintre motivele menţionate în paragraful 1”. Astfel cum se poate observa din redactarea art 14 al Convenţiei şi a art 1 al Protocolului 12, prin acesta din urmă s-a introdus o interdicţie generală a discriminării, în sensul că, la nivelul statelor parte la Protocol, discriminarea este interzisă nu numai “în exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de Convenţia Europeană”, ci şi în exercitarea drepturilor prevăzute de orice “lege”. România a semnat acest Protocol la 4 noiembrie 2000 şi l-a ratificat numai şase ani mai târziu, prin Legea nr 103/2006.
 
4. Tratatul privind Uniunea Europeană şi Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene
Tratatul de la Maastricht prevedea în art. 6 că Uniunea Europeană se întemeiază pe principiile libertăţii, democraţiei, respectării drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, precum şi al statului de drept, principii care sunt comune statelor membre şi respectă drepturile fundamentale aşa cum sunt ele garantate prin Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale Tratatul privind Uniunea Europeană, la care România este parte, cuprinde dispoziţii privind prevenirea şi combaterea „excluziunii sociale şi discriminărilor” şi pentru „promovarea justiţiei şi protecţiei sociale, egalităţii între femei şi bărbaţi, solidarităţii între generaţii şi protecţiei drepturilor copilului”. La Consiliul European de la Nisa din 7-11 decembrie 2000, Parlamentul, Consiliul Uniunii Europene şi Comisia au proclamat solemn Carta drepturilor fundamentale ale omului.
Prin Tratatul de la Lisabona s-a reuşit includerea Cartei Drepturilor Fundamentale în rândul documentelor juridice ale Uniunii Europene, prin art. 6 alin. 1 TUE, astfel cum este modificat prin Tratatul de la Lisabona, se stabileşte valoarea juridică a Cartei ca fiind egală cu cea a Tratatelor.
Carta, la Titlul III, Egalitatea, are următoarele prevederi:
-          Articolul 20. Egalitatea în faţa legii Toate persoanele sunt egale în faţa legii.
-          Articolul 21. Nediscriminarea
(1) Se interzice discriminarea de orice fel, bazată pe motive precum sexul, rasa, culoa - rea, originea etnică sau socială, caracteristicile genetice, limba, religia sau convingerile, opiniile politice sau de orice altă natură, apartenenţa la o minoritate naţională, averea, naşterea, un handicap, vârsta sau orientarea sexuală.
(2) În domeniul de aplicare a tratatelor şi fără a aduce atingere dispoziţiilor speciale ale acestora, se interzice orice discriminare pe motiv de cetăţenie.
- Articolul 22.
Diversitatea culturală, religioasă şi lingvistică Uniunea respectă diversitatea culturală, religioasă şi lingvistică.
Articolul 23. Egalitatea între femei şi bărbaţi
Egalitatea între femei şi bărbaţi trebuie asigurată în toate domeniile, inclusiv în ceea ce priveşte încadrarea în muncă, munca şi remunerarea. Principiul egalităţii nu exclude menţinerea sau adoptarea de măsuri care să prevadă avantaje specifice în favoarea sexului sub-reprezentat.
 
Articolul 24. Drepturile copilului
(1) Copiii au dreptul la protecţia şi îngrijirile necesare pentru asigurarea bunăstării lor. Ei îşi pot exprima în mod liber opinia. Aceasta se ia în considerare în problemele care îi privesc, în funcţie de vârsta şi gradul lor de maturitate.
(2) În toate acţiunile referitoare la copii, indiferent dacă sunt realizate de autorităţi publice sau de instituţii private, interesul superior al copilului trebuie să fie considerat primordial.
(3) Orice copil are dreptul de a întreţine cu regularitate relaţii personale şi contacte directe cu ambii părinţi, cu excepţia cazului în care acestea sunt contrare interesului său.
Articolul 25. Drepturile persoanelor în vârstă
Uniunea recunoaşte şi respectă dreptul persoanelor în vârstă de a duce o viaţă demnă şi independentă şi de a participa la viaţa socială şi culturală.
Articolul 26. Integrarea persoanelor cu handicap
Uniunea recunoaşte şi respectă dreptul persoanelor cu handicap de a beneficia de măsuri care să le asigure autonomia, integrarea socială şi profesională, precum şi partici - parea la viaţa comunităţii.” Egalitatea pe criteriul genului şi pe criteriul cetăţeniei este definită chiar în Tratatul privind Uniunea Europeană (art. 8: „În toate acţiunile sale, Uniunea urmăreşte să elimine inegalităţile şi să promoveze egalitatea între bărbaţi şi femei.”; art. 18: „În domeniul de aplicare a tratatelor şi fără a aduce atingere dispoziţiilor speciale pe care le prevede, se interzice orice discriminare exercitată pe motiv de cetăţenie sau naţionalitate. Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, pot adopta orice norme în vederea interzicerii acestor discriminări”). În vederea garantării valorilor şi principiilor proclamate, la nivelul Uniunii Europene, în anul 2000, au fost adoptate Directivele Consiliului 2000/43/CE, respectiv 2000/78/CE.
 
5. Directiva Consiliului 2000/43/CE privind aplicarea principiului egalităţii de tratament între persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică
Directiva a fost adoptată cu scopul ,,de a crea un cadru pentru combaterea discriminării pe criteriul originii rasiale şi etnice, punându-se accent pe eficientizarea principiului tratamentului egal în statele membre”.
În calitate de stat membru UE, România a transpus în legislaţia internă Directiva (“rasială”) 2000/43/CE prin Ordonanţa nr 137/2000 pentru prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, modificată şi completată prin Legea nr 324/2006. Prin rapoartele sale privind România, Comisia Europeană a constatat transpunerea în legislaţia internă a Directivei. Principalele concepte, definiţii şi prevederi ale Directivei sunt preluate de legislația națională de transpunere, astfel ca vor fi prezentate în sectiunea respectivă.
 
6. Directiva Consiliului 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forţei de muncă şi condiţiile de muncă
Obiectivul adoptării, la nivelul Uniunii Europene, a acestei Directive l-a constituit „stabilirea unui cadru general de combatere a discriminării pe motive de apartenenţă religioasă sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală, în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă, în vederea punerii în aplicare, în statele membre, a principiului egalităţii de tratament”. România a transpus în legislaţia internă Directiva (“cadru”) 2000/78/CE în principal prin: OG nr 137/2000 pentru prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, mai ales în forma în care aceasta a fost modificată şi completată prin Legea nr 324/2006, Codul Muncii și Legea nr 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Prin rapoartele sale privind România, Comisia Europeană a constat transpunerea în legislaţia internă a Directivei 2000/78/CE, precum şi faptul că modificarea statutului CNCD în autoritate autonomă sub control parlamentar îndeplineşte standardul de independenţă prevăzut în legislaţia europeană în materia nediscriminării în România 2003-2010.
 
7. O.G. nr 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare
Actul normativ asigură cadrul legal general referitor la discriminare în România. Prin modificări succesive care au răspuns nevoilor impuse din implementarea în practică a actului normativ, respectiv celor izvorâte din procesul de integrare a României în Uniunea Europeană, O.G. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, transpune prevederile Directivei Consiliului 2000/43/CE privind aplicarea principiului egalităţii de tratament între persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L180 din 19 iulie 2000, si prevederile Directivei Consiliului 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament, în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L303 din 2 decembrie 2000.
 
Ordonanța prezintă principiile ce sunt garantate prin lege în exercitarea drepturilor şi defineşte conceptele de discriminare , interzice discriminarea în domenii specifice de aplicare, prevede că CNCD este autoritatea naţională care investighează și sancţionează contravenţional faptele/actele de discriminare și conţine dispoziţii procedurale şi sancţiuni.
Ordonanţa defineşte un număr de concepte (unele transpuse în legislaţia naţională din Directivele Consiliului 2000/43/CE şi 2000/78/CE), cum sunt:
 
Discriminarea directă: orice deosebire, excludere, restricţie, preferinţă pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectarea HIV ori apartenenţă la o categorie defavorizată care are ca scop sau ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege.
 
Dispoziţia de a discrimina
Dispoziţia de a discrimina persoanele pe oricare din temeiurile de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectarea HIV ori apartenenţă la o categorie defavorizată este considerată discriminare.
 
Discriminare indirectă.
Prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectarea HIV ori apartenenţă la o categorie defavorizată faţă de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare.
 
Hărţuirea.
Orice comportament pe criteriu de rasă, naţionalitate, etnie, limba, religie, categorie socială, convingeri, gen, orientare sexuală, apartenenţa la o categorie defavorizată, vârstă, handicap, statut de refugiat sau azilant sau orice alt criteriu care duce la crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant sau ofensiv.
 
Victimizarea.
Orice tratament advers venit ca reacţie la o plângere sau acţiune în justiţie cu privire la încălcarea principiului tratamentului egal şi al nediscriminării. Măsurile luate de autorităţile publice sau de persoanele juridice de drept privat în favoarea unei persoane, unui grup de persoane sau vizând asigurarea dezvoltării lor fireşti şi realizarea efectivă a egalităţii de şanse a acestora în raport cu celelalte persoane, grupuri de persoane sau comunităţi, precum şi măsurile pozitive ce vizează protecţia grupurilor defavorizate nu constituie discriminare. Potrivit ordonanței, eliminarea tuturor formelor de discriminare se realizează prin: a) prevenirea oricăror fapte de discriminare, prin instituirea unor măsuri speciale, inclusiv a unor acţiuni afirmative, în vederea protecţiei persoanelor defavorizate care nu se bucură de egalitatea şanselor; b) mediere prin soluţionarea pe cale amiabilă a conflictelor apărute în urma săvârşirii unor acte/fapte de discriminare; c) sancţionarea comportamentului discriminatoriu.
 
8. Legea nr 53/2003, Codul Muncii
 
Potrivit art 5 alin (1) şi (2) al Codului, „În cadrul relaţiilor de muncă funcţionează principiul egalităţii de tratament faţă de toţi salariaţii şi angajatorii. Orice discriminare directă sau indirectă faţă de un salariat, bazată pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenenţă naţională, rasă, culoare, etnie, religie, opţiune politică, origine socială, handicap, situaţie sau responsabilitate familială, apartenenţă ori activitate sindicală, este interzisă”. Acelaşi articol (alin 3 şi 4) defineşte discriminarea „directă” şi discriminarea „indirectă” în relaţiile de muncă.
Alte dispoziţii relevante din Codul Muncii:
- orice salariat care prestează o muncă beneficiază de condiţii de muncă adecvate activităţii desfăşurate, de protecţie socială, de securitate şi sănătate în muncă, precum şi de respectarea demnităţii şi conştiinţei sale, fără nicio discriminare; dreptul la plată egală pentru muncă egală (art 6);
- la stabilirea şi acordarea salariului este interzisă orice discriminare (art 159 alin 3); 
- regulamentul intern cuprinde cel puţin următoarele categorii de dispoziţii: (...) reguli privind respectarea principiului nediscriminării şi al înlăturării oricărei forme de încălcare a demnităţii; procedura de soluţionare a cererilor sau a reclamaţiilor individuale ale salariaţilor (art 242 lit b şi d).
Prin normele sale, Codul Muncii consacră principiul egalităţii de tratament în cadrul raporturilor de muncă şi interzice toate formele de discriminare. Principiul egalităţii de tratament se extinde la drepturile salariatului, la respectarea demnităţii şi a conştiinţei acestuia fără nicio discriminare.
De asemenea, actul normativ interzice discriminarea la stabilirea şi acordarea salariului şi prevede dreptul la plată egală pentru muncă egală. Angajatorul are obligaţia să cuprindă reguli privind respectarea nediscriminării şi înlăturării oricăror forme de încălcare a demnităţii. Îndeplinirea acestei obligaţii comportă şi sarcini de pregătire a salariaţilor în domeniu de sex masculin şi, respectiv, feminin şi tratamentul egal al acestora .
 
9. Legea nr 202/2002 privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi
 
Cuprinde măsurile pentru promovarea egalităţii de sanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, în vederea eliminării tuturor formelor de discriminare bazate pe criteriul de sex, în toate domeniile vieţii publice. Prin egalitate de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi se înţelege luarea în considerare a capacităţilor, nevoilor şi aspiratiilor diferite ale persoanelor de sex masculin şi, respectiv, feminin şi tratamentul egal al acestora. Legea reglementează formele de discriminare stabilite şi de OG nr 137/2000, reţinând doar un singur criteriu de discriminare, respective criteriul de sex. Domeniile de implementare a egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi sunt egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi în domeniul muncii; egalitatea de sanse şi de tratament în ceea ce priveşte accesul la educaţie, la sănătate, la cultură şi la informare; egalitatea de sanse între femei şi bărbaţi în ceea ce priveşte participarea la luarea deciziei. Persoana discriminată pe criteriul de gen la locul de muncă poate formula o petiţie angajatorului. În cazul nesoluţionării prin mediere a petiţiei, persoana discriminată se poate adresa instanţei de judecată competente sau pe cale administrativă, instituţiei specializate.
Pentru implementarea prevederilor sale, prin Lege a fost înfiinţată Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi (ANES), având drept scop promovarea principiul egalităţii de şanse şi de tratament între bărbaţi şi femei (prin OUG nr 68/2010, instituţia a fost desfiinţată, stabilindu-se ca activitatea acesteia să fie preluată de către Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale). Aplicarea contravenţiilor prevăzute de Lege este de competenţa inspectorilor de muncă din cadrul inspectoratelor teritoriale de muncă, în cazul cotravenţiilor din domeniul lor de activitate. În toate cazurile contravenţiile se pot constata şi sancţiona de CNCD (art 46 alin 3).
 
10. Legea nr 108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea inspecţiei muncii
 
Prin atribuţiile legale şi având o reprezentare teritorială la nivelul fiecărui judeţ (Inspectoratele Teritoriale de Muncă), Inspecţia Muncii este cea mai importantă instituţie de implementare, monitorizare şi control a principiului egalităţii de şanse şi al nediscriminării în domeniul relaţiilor de muncă. În domeniul stabilirii relaţiilor de muncă controlează accesul fără nici o discriminare pe piaţa muncii al tututor persoanelor apte de muncă, respectarea normelor specifice privind condiţiile de muncă ale tinerilor, femeilor, precum şi ale unor categorii de persoane defavorizate (art 6 alin 1 lit a punctul 4) şi “respectarea celorlalte prevederi cuprinse în legislaţia muncii” (art 6 alin 1 lit a punctul 5).
Inspecţia Muncii are de asemenea atribuţii de control în ceea ce priveşte respectarea dispoziţiilor Legii nr 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, în domeniul său de competenţă (art 33 lit c din Legea 202/2002).
 

Sursa: http://www.atrv-peh094corai.ro

 

Expert antreprenoriat

Sandu Sorin

 

 

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României

Back to Top