Community. Intelligence. Development.

Proiecte in implementare

May 11, 2018

Stereotipurile. Natura stereotipurilor



 

  

STEREOTIPURILE. NATURA STEREOTIPURILOR

 

 

Stereotipuri culturale

Cine sunt pisicile negre? O pisică este, în principiu, o felină. Totuși, pentru unii oameni, pisicile, atunci când au blana neagră, au însemnat mult mai mult decât un animal obișnuit. Cea mai frecventă asociere contemporană, în cultura noastră, este aceea de ghinion. Dacă îți taie calea o pisică, sufletul unora dintre noi este traversat de un fior de teamă că ceva le va merge prost în ziua respectivă.

În Evul Mediu, pisicile negre au fost considerate ca purtătoare de prevestiri rele, iar credința era atât de puternică încât uneori erau ucise. Mai mult, în unele comunități religioase din acea epocă, suspiciunea relației cu Necuratul a pisicilor negre s-a extins și asupra oamenilor care erau văzuți în compania lor și care erau pedepsiți sever sau condamnați la moarte.

Deși această „teamă” a rezistat până azi, există culturi - țări – în care pisica neagră are cu totul altă imagine – este aducătoare de noroc (Japonia) și este un apreciat cadou pentru o mireasă (Marea Britanie), ori este prevestitoare de prosperitate (Scoția) (Singer, 2009).

În general, însă, trebuie să subliniem faptul că, în culturile contemporane, intensitatea acestor superstiții nu mai atinge nivelul dramatic pe care o avea în epocile în care lipsa de informații îi făcea pe oameni dependenți de „soluții magice”. La nivel psihologic, aceste „soluții magice” sunt un substitut de cunoaștere. Ele au o componentă pur cognitivă – o „etichetă” mintală care înlocuiește percepția propriuzisă.

Toți folosim acest tip de scurt-circuit de cunoștere pentru a câștiga eficiență în viața de zi cu zi. Un copil merge mai des la tatăl său să-i ceară voie să iasă la joacă pentru că i s-a întâmplat de câteva ori să fie refuzat de mama sa, deși nu există nici o certitudine că aceasta l-ar refuza din nou. Acesta este suportul psihologic al unui fenomen care poate să prindă dimensiuni de amploare socială. Atunci când o „scurtătură” de acest gen este împărtășită de un număr considerabil de persoane, ea poate să influențeze viața multor oameni. Imaginea schematizată - până la dimensiunile unei caricaturi - pe care o parte a populației o atribuie unei alte categorii de persoane este numită stereotip cultural.

Vorbim, așadar, despre o formă de etichetare care se aplică tuturor membrilor unei grupări de persoane identificate în baza unui criteriu unic: naționalitate, etnie, religie, gen, rasă, vârstă, profesie etc. Cel mai ușor poate fi recunoscut un stereotip în acțiune atunci când auzim pe cineva formulând o propoziție de genul: „X sunt...”, unde „X” poate să însemne „românii”, „negrii”, „femeile” etc.

Formularea are un nivel de generalitate care nu are cum să fie adevărat. (Exceptând criteriul în baza căruia a fost identificat grupul, ex: „negrii sunt negri”). Românii sunt atât de diferiți între ei încât nu vor avea niciodată o notă unică în comun. Evident că există particularități culturale – adică unele obiceiuri pe care majoritatea românilor le împărtășesc, dar niciodată toți, ci doar majoritatea.

Asta nu-i împiedică pe români să creadă despre români că „vorbesc mult și fac puțin”. Stereotipurile pot să pornească de la incidente concrete, reale, care, ulterior, prin contagiune, devin definitorii pentru o întreagă categorie socială. La începutul anilor 1990, presa din România a comunicat despre câteva incidente violente petrecute între chinezii din București, soldate cu victime.

Un cadavru găsit într-un geamantan a atras pentru câțiva ani o „marcă” de identitate etnică pentru comunitatea de chinezi din România în care „crima” și „geamantanul” câștigaseră poziții cheie. Similar au pățit belgienii, după câteva cazuri de pedofilie semnalate de mass media în care autorii fuseseră identificați ca fiind cetățeni belgieni.

 

Formarea și transmiterea stereotipurilor.

Stereotipurile își pot avea originea în trei categorii de surse.

Una este experiența directă. Un zbor cu avionul poate lăsa amintiri neplăcute din cauza unor turbulențe – ceea ce are ca urmare refuzul de a mai folosi avionul pentru călătorii. Decizia este în contradicție cu realitatea: pentru călătorii la mare distanță, avionul este cel mai sigur mijloc de transport6 . Apoi, oamenii se pot contamina cu stereotipuri de la persoanele cu care sunt în contact direct – rude, prieteni, colegi. Mulți copii români au fost amenințați de mame încă de la vârste foarte mici cu expresia „dacă nu ești cuminte te dau la țigani”.

O atare asociere va fixa de la vârste atât de timpurii ostilitatea față de etnia romilor încât va lăsa senzația că este ereditară. În sfârșit, sursa cea mai puternică de impregnare și consolidare a stereotipurilor este mass media.

Voi cita un singur exemplu: în câte spoturi publicitare (publicitatea este unul dintre vehiculele majore de comunicare în masă a stereotipurilor) ați văzut femei citind? Și în câte le-ați văzut     ocupându-se de aspectul corpului sau de gospodărie? Iar ritmul cu care ne întâlnim cu asemenea mesaje contaminate este gigantic față de incidența experiențelor directe ori a contactelor cu apropiați.

 

Cine poate fi vizat de stereotipuri?

Practic, oricine. Orice persoană are calități – etnice, de gen, de orientare sexuală, naționalitate, religie, legate de hobby-uri, profesionale etc. – care pot deveni ținta unor stereotipuri. Rockerii sunt considerați în lumea bisericii ca fiind sataniști (deși în marea familie a acestui gen muzical, există o specie de rock creștin); stereotipurile polițiștilor și al doctorilor sunt parțial similare, moldovenii sunt „leneși”, ardelenii „lenți”, oltenii „lăudăroși” etc. Mai mult, o aceeași persoană poate fi purtătorul mai multor poveri de acest gen: șansele ca o femeie de etnie romă, în vârstă de 50 de ani, cu patru clase să-și găsească un loc de muncă sunt, în România anului 2013, nule.

Pe de altă parte, este, totuși, necesar să menționăm că nu toate stereotipurile culturale sunt negative. În anul 2000, în cursa electorală pentru poziția de primar al municipiului Sibiu s-a înscris un cetățean pe nume german. Șansele de câștig ale acestui candidat de etnie germană erau foarte mici dacă acceptăm că fiecare etnie își susține cu prioritate proprii candidați în condițiile în care în Sibiu mai locuiau atunci câteva mii de germani față de sute de mii de români. Cu toate astea, candidatul a câștigat alegerile din primul tur, fiind cvasinecunoscut sibienilor. Victoria a aparținut, în acest caz, stereotipului cultural care descrie germanii ca fiind punctuali, muncitori și cinstiți. Datorită contrastului dintre stereotipuri - cel pozitiv față de germani l-a bătut pe cel față de români – candidații cu nume de români au pierdut cursa.

 

Stigma, pata din privirile celor care nu înțeleg.

 Termenul de stigmă este folosit pentru a desemna un mod de a privi o persoană despre care ceilalți au stabilit că nu merită să i se acorde statul de “om întreg”. Un defect fizic – mai important sau mai puțin important, ca, de exemplu, “urâțenia” - sau psihic, apartenența la una dintre categoriile sociale pe care le-am pomenit mai sus – etnice, religioase, de statut social, de gen etc. - pot face ca o persoană să fie “degradată” ca fiind “de nivel uman inferior”. În consecință nu i se mai acordă drepturi, atenție, respect, este mai expusă hărțuirii etc. Stigma este de multe ori efectul unor stereotipuri culturale, dar o persoană poate să fie stigmatizată de un colectiv și datorită unor particularități individuale. Stigma este o noțiune înrudită cu stereotipul cultural. Stereotipul se referă la un proces cognitiv, nu se referă la consecințe comportamentale. Stigma presupune deja efecte relaționale, evocă faptul că o persoană stigmatizată este susceptibilă de a suporta comportamente degradante din partea semenilor. Exemplul cel mai frecvent folosit pentru a ilustra stigma este cel al evreilor din ghetouri care au fost obligați de naziști, în timpul celui de-al doilea război mondial, să poarte la vedere, pe haine, o stea galbenă – marca rasei inferioare.

 

Sursa: www.prois-nv.ro

 

 

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României

Back to Top