Community. Intelligence. Development.

Proiecte in implementare

May 4, 2018

DISCRIMINAREA DE GEN PE PIATA MUNCII



 

 
 DISCRIMINAREA DE GEN PE PIATA MUNCII

 

 

În ciuda ratei crescute a participării femeilor la forţa de muncă şi a creşterii nivelului lor educaţional, ele continuă să fie obiectul unor importante discriminări, care împiedică participarea egală a acestora pe piaţa muncii.
 
Femeile, în general, se confruntă cu şomajul şi, în special, cu şomajul pe termen lung, sunt slab reprezentate în poziţii decizionale, lucrează, mai ales, în forme informale de muncă, cu o remuneraţie mai scăzută decât cea a bărbaţilor şi încearcă să concilieze viaţa profesională cu cea de familie/privată, fiind împovărate cu roluri multiple.
 
În cazul femeilor vulnerabile, putem identifica o varietate de situaţii în ceea ce priveşte experienţa de muncă, traiectoria profesională parcursă până în prezent. Dincolo de acest mozaic experienţial, există câteva trăsături dominante, care pot fi considerate elemente favorizante ale intenţiei de a demara o afacere: experienţa în mediul privat, experienţa de muncă în străinătate.
 
Acestea constituie oportunităţi în cadrul cărora poate apărea familiarizarea cu etica şi pragmatica antreprenoriatului, cu codul şi principiile de bază ale mediului de afaceri. Există însă şi indicatori ai unor situaţii-limită (sărăcia, lipsa de calificare şi educaţie, obligaţiile familiale), care trebuie trataţi cu multă atenţie, pentru a nu genera pusee de entuziasm neacoperite de resursele necesare susţinerii unei întreprinderi private şi pentru a evita apariţia unui antreprenoriat fondat pe lipsa de alternative.
Din punct de vedere axiologic, munca, educaţia şi norocul sunt cele trei jaloane care, în opinia femeilor vulnerabile, ghidează drumul spre succes. Proporţia variabilă a acestor trei elemente diferă în raport cu zonele / ariile culturale din care ele provin, ca atare trebuie considerată o uşoară calibrare a discursului adoptat în raport cu particularităţile culturale. Nevoia de suport e una reală, mai ales în situaţia deficitului de resurse fiziologice, educaţionale sau financiare. Şi acest aspect e un adjuvant al demersului de a ghida potenţialul persoanelor vulnerabile către iniţiative menite să le ofere independenţa materială şi să le extragă din categoria de asistaţi social.
 
În ceea ce priveşte piaţa modernă a muncii, globalizarea economiei constituie caracteristica principală a contemporaneităţii. Flexibilitatea, instabilitatea locurilor de muncă şi intensa mobilitate socială reprezintă elementele de bază ale noii pieţe a muncii, tehnologia predominând în raport cu munca necalificată.
În cadrul schimbărilor majore şi rapide, precum şi al noilor condiţii pe piaţa muncii, ocuparea tradiţională tipică este înlocuită de noi forme informale de ocupare şi de organizare a muncii. Sectorul terţiar al serviciilor predomină creând un nou profil al lucrătorului, cu cerinţe şi competenţe înalte.
Cu toate acestea, se observă o consolidare a profesiilor care necesită un înalt grad de calificare şi a profesiilor cu slabă calificare, profesiile cu calificări medii înregistrând o scădere semnificativă. Cunoaşterea se află în centrul atenţiei, iar locurile de muncă bazate pe munca fizică şi manuală scad în mod semnificativ, UE propunând portofoliul format din inovaţie, educaţie şi tehnologie.
 
În ceea ce priveşte evoluţia profesiilor, ar putea fi incluse în două niveluri principale:
(1) la un nivel se află profesiile care au preexistat însă prezintă diverse modificări ale aptitudinilor şi competenţelor formale, care le compun,
(2) iar la al doilea nivel se află noile profesii bazate pe un nivel înalt de cunoştinţe şi competenţe, care sunt create datorită evoluţiei tehnologice sau a diverselor aspecte sociale şi care, în ultimii ani, se intensifică în mod continuu.
 
În paralel, unele profesii intră într-o perioadă de declin şi dispar, cum ar fi profesiile sectorului primar, sau se confruntă cu redundanţa, reducându-se astfel atractivitatea lor. Trebuie remarcat faptul că evoluţiile profesiilor au o semnificaţie diferită în funcţie de ţară şi condiţiile naţionale socio-economice şi culturale. O profesie, care la nivel european se poate confrunta cu fenomenul de redundanţă şi cu perspective reduse, probabil, într-o altă ţară sau/şi regiune să prezinte cerere mare.
Prin urmare, termenul «nouă» se referă de fapt la specificul profesiilor, la nivelul sistemelor productive naţionale şi locale. Plaja de calificări şi activităţi pe care femeile vulnerabile le pot desfăşura este una destul de extinsă, existând nuclee de competenţă pentru aproape toate activităţile de interes.
 
Dar tot acest demers trebuie derulat prin prisma particularităţilor locale şi a celor individuale, pentru identificarea nişelor de oportunitate şi maximizarea şanselor de succes. Există în mod cert o nevoie de calificare, de formare profesională care, în multe situaţii, ar reprezenta o premieră pentru aceste persoane. În schimb, interesul pentru cursuri e unul modulat mai degrabă de factori locali de finalitate (şi mai puţin de cei socio-demografici), cel mai probabil din cauza percepţiei diferite a finalităţii unui astfel de curs.
 
Demersul de formare profesională trebuie să ia în calcul aceste particularităţi şi să le acompanieze cu specificul pieţei muncii locale sau al unor potenţiale pieţe pentru întreprinderile de economie socială. Chiar dacă nu constituie o orientare generală a grupului femeilor vulnerabile, căutarea unui loc de muncă reprezintă o preocupare pentru multe dintre ele. Începută mai timid, prin accesarea reţelelor sociale sau scanarea pieţei muncii, această preocupare poate constitui rapid un punct central pe agenda personală a persoanelor intervievate.
 
Există un segment semnificativ (10%) de femei aparţinând grupurilor vulnerabile care au o structură aspiraţională asociată viitorului loc de muncă apropiată de ţinta, finalitatea proiectului, înfiinţarea unor întreprinderi de economie socială. Acest segment poate constitui nucleul care să genereze şi să asigure managementul acestor întreprinderi de economie socială.
 
Diferenţe bazate pe gender au fost observate în ceea ce priveşte antreprenoriatul. Mai exact, întreprinderile feminine au o durată şi o mărime mai mică decât cele ale bărbaţilor şi se concentrează pe sectoarele tradiţionale ale activităţii economice. În plus, se observă diferenţieri semnificative privind dezvoltarea activităţii antreprenoriale de către femei şi bărbaţi, diferenţieri generate de rolurile sociale ale celor două sexe, care oferă posibilităţi diferite de dezvoltare economică şi acces la cunoaştere.
 
În cadrul examinării cazului României, s-a observat că, în ciuda tendinţelor pozitive existente pe piaţa muncii, situaţia femeilor în societatea română este încă influenţată de stereotipuri care consolidează inegalităţile de gen, femeile întâmpinând mai multe obstacole decât bărbaţii pe piaţa muncii. În plus, întreprinderile feminine din România, sunt mai ales IMM-uri care îşi desfăşoară activitatea, în principal, în sectorul de servicii şi comerţ cu amănuntul.
 
Per ansamblu, grupul femeilor vulnerabile deţine resurse rezonabile de know-how necesar demarării unei afaceri dar nu deţine resursele financiare, logistice pentru acest demers. În plus, teama de eşec şi incapacitatea de a gestiona pozitiv realitatea imediată constituie piedici care pot duce la blocaje psihologice sau la imposibilitatea de a lua decizii. În paralel cu cursurile de formare profesională sau cele privind managementul afacerilor, aceste persoane trebuie consiliate pentru a-şi depăşi anumite temeri şi pentru a-şi forma repere solide de suport psiho-social în grupurile de semnificativi: familie, prieteni, colegi.
Caracteristicile potenţialei pieţe pe care vor activa viitoarele întreprinderi sociale sunt marcate de criza economică şi financiară prin care s-a trecut. Percepţia e una de schimbare pozitivă a direcţiei de evoluţie, gradul de percepţie negativă, în comparaţie cu anul anterior, fiind dublat de un plus de optimism pentru anul viitor.
 
 Agenda principalelor probleme ale gospodăriei cuprinde, dincolo de dimensiunea financiară, menţiuni de natură subiectivă (sănătatea, stresul) sau obiectivă, relative la locuinţă, care pot constitui elemente de ghidare în privinţa selecţiei domeniului de activitate pentru întreprinderile de economie socială sau pentru strategiile de promovare a produselor şi serviciilor acestora.
 
Deşi la o primă vedere, lipsa resurselor financiar s-ar asocia cu lipsa implicării civice, explicaţia implicării civice trebuie căutată (şi) în altă direcţie. Există în mod cert o discrepanţă între măsurarea obiectivă şi subiectivă (auto-declarată) a bunăstării familiale, în special una de natură axiologică, fapt care face ca familiile cu venituri mari să îşi dorească venituri şi mai mari iar cele cu venituri modeste să nu trateze lipsa banilor ca o problemă.
Există o piaţă locală de desfacere a produselor sau serviciilor unei potenţiale întreprinderi sociale. Această piaţă are particularităţi în raport cu statusul social al celor ce o compun dar şi în raport cu situaţiile obiective care o determină. Dincolo de interesul ridicat, există limite imuabile, impuse de obiectul produselor sau serviciilor oferite. Ca atare trebuie evaluat cu grijă şi acurateţe potenţialul real oferit de o piaţă, evaluată atât cererea cât şi oferta şi luată o decizie în funcţie de toţi factorii importanţi implicaţi în stabilirea unei relaţii comerciale viabile. Dincolo de raportul dintre calitate şi preţ, dimensiunile principale în luarea deciziei de achiziţie, există o segmentare a pieţei pentru diverse alte aspecte care ar putea juca un rol important în cumpărarea de produse sau servicii.
 
Avantajele relative ale unei întreprinderi de economiei socială, deşi nu reprezintă principalele repere în funcţie de care se apreciază un produs, capătă o importanţămai ridicată în rândul unui public mai puţin definit prin caracteristici socio-demografice cât mai degrabă unul care e mai apropiat valoric de cauza socială a unui astfel de demers.
 
Notorietatea întreprinderilor sociale e una destul e ridicată, în condiţiile în care ne aflăm practic la debutul acestei practici. Cu toate astea, un segment important de persoane declară că au auzit de astfel de întreprinderi în proximitatea rezidenţială. Mai mult de jumătate dintre subiecţi ar fi interesaţi în mare sau foarte mare măsură de oferta economiei sociale. Interesul s-ar canaliza spre produse alimentare, de manufactură (artizanat) sau îmbrăcăminte şi serviciile casnice, în condiţiile menţionării unei plaje largi de potenţiale nişe de piaţă. Percepţia calităţii produselor economiei de piaţă e una majoritar pozitivă, în general nefăcându-se diferenţa între acestea şi concurenţă.
 
În condiţiile similarităţii de calitate şi preţ, caracterul particular al întreprinderilor de economie socială determină alegerea lor în raport cu concurenţa, devenind un important avantaj. În opinia practicienilor, raportul dezechilibrat dintre cererea şi oferta de locuri de muncă de pe piaţă, dar şi factori de discriminare, în special discriminare în raport cu vârsta, constituie principalele probleme care se constituie în piedici în calea grupurilor vulnerabile pentru a accede la un loc de muncă.
 
Dincolo de acestea, lipsa de educaţie, calificare şi experienţă conturează o realitate dificil de îmbunătăţit. Principalele direcţii de acţiune, în viziunea practicienilor, vizează demararea de programe de încurajare şi stimulare a antreprenoriatului în rândul acestei categorii, de susţinere a cursurilor de calificare şi recalificare.
Problematica economiei sociale e una complexă şi presupune implicarea mai multor actori cu roluri specifice din a căror interacţiune să reiasă un mediu propice dezvoltării întreprinderilor sociale şi care să dispună de resursele necesare unui astfel de demers. Dacă în privinţa resurselor, opinia practicienilor se centrează pe resursa umană, rolul activ fiind luat în această situaţie de către cei care urmează a fi viitorii antreprenori sociale şi cei care le asigură sprijinul, în privinţa obstacolelor, principala menţiune vizează birocraţia şi flexibilizarea cadrului legislativ, principalul rol fiind jucat în acest caz de către forurile legislative.
 
 
Există o convergenţă opinională semnificativă între domeniile în care vulnerabilii ar intenţiona să demareze un proiect antreprenorial, cele propuse de practicieni şi cele căutate de piaţă. Această concordanţă ne poate face să credem că există şanse reale pentru ca aceste proiecte să aibă succes.Având în vedere, atât reglementările legislative ale Comisiei Europene cât şi tipurile reprezentative de persoane juridice ale întreprinderilor sociale, stabilite şi valabile actual în statele membre ale UE, în România, în ceea ce priveşte forma juridică a întreprinderii sociale ar fi necesară promovarea unui nou tip asociativ de persoană juridică, capabilă să combine scopul social, democraţia şi statutul comercial, şi, prin urmare, să poată armoniza satisfacerea nevoilor de interes public cu cerinţele pieţei şi ale condiţiilor economiei moderne.
 
Cooperativa poate funcţiona ca întreprindere socială, având scop economic. Prin urmare, poate combina funcţionarea socială cu:
a) incluziunea socială şi profesională a persoanelor sau a grupurilor dezavantajate pe piaţa muncii şi
b) producţia economică prin intermediul activităţilor de servicii.
 
Această cooperativă furnizează atât servicii de formare cât şi locuri de muncă pentru persoanele marginalizate sau care aparţin grupurilor social vulnerabile, prin intermediul întreprinderii cooperative. Alegerea întreprinderii sociale cu formă juridică de cooperativă, este justificată, de asemenea, de motivul suplimentar că UE consideră cooperativele ca o formă acceptată în toate statele membre.
 
Precum am menţionat, Uniunea Europeană a integrat în politica sa, dezvoltarea cooperativelor, având în vedere particularităţile lor şi dotându-le cu instrumentele juridice adecvate, în vederea asigurării egalităţii condiţiilor de competitivitate şi a facilitării/stimulării cooperării transfrontaliere. În special, în ceea ce priveşte femeile, crearea cooperativelor constituie o soluţie pozitivă pentru participarea şi integrarea lor pe piaţa muncii, având în vedere că formele de întreprindere sociale sunt caracterizate de modul participativ de funcţionare, repartizarea responsabilităţilor şi flexibilitate. Un element pozitiv suplimentar care rezultă din participarea femeilor la o întreprindere socială, este dobândirea competenţelor, care, eventual, vor fi valorificate în ocuparea, ulterioară, în alte domenii ale carierei lor profesionale.
 
În cele din urmă, este necesară şi dezvoltarea serviciilor de consiliere pentru sprijinirea funcţionării zilnice a entităţilor de economie socială. În special, aceste servicii vor contribui, în mod semnificativ, la consolidarea şi dezvoltarea ulterioară a sectorului, deoarece reprezintă şi condiţia fundamentală pentru dezvoltarea organizaţiilor deja existente şi funcţionarea lor mai organizată si mai eficientă. În plus, lipsa specialiştilor cu experienţă şi a expertizei în acest sector economic în curs de dezvoltare, face necesară crearea reţelelor de cooperare între organizaţii, în vederea promovării schimbului de experienţă şi a adoptării bunelor practici, atât de către organizaţiile care îşi desfăşoară activitatea în aceeaşi ţară, cât şi de organizaţiile de antreprenoriat social care dezvoltă acţiuni la nivel European.( Studiu realizat de SC EVOLVIS SRL.)

 

 

Expert antreprenoriat

Dima Mihaela

 

 

 

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României

Back to Top