Community. Intelligence. Development.

Proiecte in implementare

Aug 14, 2018

Discriminarea multipla ca discriminare aditionala



 

 Discriminarea multipla ca discriminare aditionala
 

În România, în acest moment prin modul în care conceptul de discriminare multiplă a fost definit în lege şi aplicat în cazuistică putem să susţinem că vorbim despre discriminarea multiplă ca şi discriminare adiţională. Conceptul de discriminare multiplă nu apare formulat în legea iniţială privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, şi anume în Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, dar a fost introdus în una dintre desele modificări şi completări aduse acestei legi, prin Ordonanţa nr.77/2003 şi a fost definită astfel:

“Art. 2 - (4): Orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă bazată pe două sau mai multe criterii prevăzute la alin. (1) constituie circumstanţă agravantă la stabilirea răspunderii contravenţionale dacă una sau mai multe dintre componentele acesteia nu intră sub incidenţa legii penale.” În Ordonanţa 77/2003 publicată în M. Of. Nr. 619/30 august 2003.

La acel moment, criteriile discriminării erau următoarele:

"Art. 2. - (1) Potrivit prezentei ordonanţe, prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, gen, orientare sexuală, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă, infectarea HIV ori apartenenţă la o categorie defavorizată care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.” în Ordonanţa 77/2003 publicată în M. Of. Nr. 619/30 august 2003.

Ca urmare a modificărilor legislative aduse legii şi problematicii combaterii şi prevenirii discriminării, în 2007, lista posibilelor criterii care pot sta la baza faptelor de discriminare este deschisă:

“Art. 2. - (1) Potrivit prezentei ordonanţe, prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţa, pe baza de rasa, naţionalitate, etnie, limba, religie, categorie sociala, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice." în Legea 324/14 iulie 2006, publicată în M.Of. Nr. 626 din 20 iulie 2006.

Conform legislaţiei anti-discriminării din România, problematica discriminării multiple poate fi introdusă ca şi practică şi recunoscută pe două căi:

- prin constatarea a două sau mai multe criterii care au stat la baza actelor de discriminare;

- prin recunoaşterea unui nou criteriu al discriminării: intersecţia acestor criterii deja enumerate şi recunoscute. În funcţie de perspectiva adoptată în cazuistică, conceptul de discriminare multiplă dobândeşte o definiţie sau alta.

Din practica şi cazuistica CNCD şi din poziţiile sau declaraţiile Preşedintelui CNCD, domnul Asztalos Csaba la diverse întâlniri publice pe parcursul anului 2006, când o serie de organizaţii neguvernamentale reprezentând interesele femeilor Roma solicitau introducerea conceptului de discriminare multiplă în legislaţia, poziţia CNCD faţă de această problemă este următoarea: nu este nevoie de introducerea unui concept nou în legislaţie fiindcă, în primul rând el este definit prin legislaţie, iar în al doilea rând, există o anumită practică aplicată în astfel de cazuri, când agentul care investighează cazul sau situaţia urmăreşte să identifice criteriile în funcţie de care acţiunea de discriminare s-a realizat.

În plus, reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale care au dreptul să susţină victimele discriminării, să le reprezinte în instanţă şi să formuleze plângerea, pot invoca mai multe criterii care au stat la baza actelor de discriminare. După ce investighează cazul şi se pot stabilii faptele, dacă se constată că persoana, fizică sau juridică, împotriva căreia s-a depus plângerea este autorul faptei de discriminare şi se întrunesc mai multe criterii, amenda sau contravenţia este dublată, triplată. Faptele de discriminare se cercetează separat pentru fiecare criteriu depus. De aceea este important ca persoana care se consideră că a suferit un act de discriminare să formuleze plângerea în funcţie de astfel de criterii.

Activitatea de lobby a organizaţiilor de femei Rome se pare că a avut succes la nivelul Agenţiei Naţionale pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi.

Odată cu modificările aduse Legii 202/2002 privind Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi, noua legea nr. 340/2006 care modifică şi completează Legii 202/2002 privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi completează definiţia discriminării prin recunoaşterea discriminării multiple:

“Art. 4 a) prin discriminare directă se înţelege situaţia în care o persoană este tratată mai puţin favorabil, pe criterii de sex, decât este, a fost sau ar fi tratată altă persoană într-o situaţie comparabilă;

b) prin discriminare indirectă se înţelege situaţia în care o dispoziţie, un criteriu sau o practică, aparent neutră, ar dezavantaja în special persoanele de un anumit sex în raport cu persoanele de alt sex, cu excepţia cazului în care această dispoziţie, acest criteriu sau această practică este justificată obiectiv de un scop legitim, iar mijloacele de atingere ale acestui scop sunt corespunzătoare şi necesare;

c) prin hărţuire se înţelege situaţia în care se manifestă un comportament nedorit, legat de sexul persoanei, având ca obiect sau ca efect lezarea demnităţii persoanei în cauză şi crearea unui mediu de intimidare, ostil, degradant, umilitor sau jignitor;

d) prin hărţuire sexuală se înţelege situaţia în care se manifestă un comportament nedorit cu conotaţie sexuală, exprimat fizic, verbal sau nonverbal, având ca obiect sau ca efect lezarea demnităţii unei persoane şi, în special, crearea unui mediu de intimidare, ostil, degradant, umilitor sau jignitor;

e) prin acţiuni pozitive se înţelege acele acţiuni speciale care sunt întreprinse temporar pentru a accelera realizarea în fapt a egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi şi care nu sunt considerate acţiuni de discriminare;

g) prin discriminare bazată pe criteriul de sex se înţelege discriminarea directă şi discriminarea indirectă, hărţuirea şi hărţuirea sexuală a unei persoane de către o altă persoană la locul de muncă sau în alt loc în care aceasta îşi desfăşoară activitatea;

h) prin discriminare multiplă se înţelege orice faptă de discriminare bazată pe două sau mai multe criterii de discriminare."

Însă ceea ce a lăsat nelămurit această definiţie a discriminării multiple este modalitatea în care faptele de discriminare vor fi abordate, revenind la problema prezentată de cazuistica CNCD: fiecare posibil criteriu al faptelor de discriminare care poate fi identificat în cadrul unei situaţii specifice este investigat în mod separat sau se recunoaşte existenţa unei suprapuneri/intersectări care creează o situaţie specială şi este tratat ca atare?

Însă ceea ce a lăsat nelămurit această definiţie a discriminării multiple este modalitatea în care faptele de discriminare vor fi abordate, revenind la problema prezentată de cazuistica CNCD: fiecare posibil criteriu al faptelor de discriminare care poate fi identificat în cadrul unei situaţii specifice este investigat în mod separat sau se recunoaşte existenţa unei suprapuneri/intersectări care creează o situaţie specială şi este tratat ca atare?

Ţinem să subliniem importanţa existenţei definirii discriminării multiple în cadrul legii, şi în acelaşi timp faptul că un nou concept legislative dobândeşte consistenţă prin tratamentul aplicat în cazurile de discriminare multiplă. Enumerarea unei serii de criterii care au stat la baza unui comportament discriminatoriu este importantă, iar amplitudinea faptei prin sancţionarea ei mai drastică semnifică diferenţierea, dar e nevoie ca în astfel de situaţii ca atât intersecţia criteriilor cât şi contextul special în care persoana respectivă se află să fie recunoscute, fapt care face ca acea situaţie să fie tratată în mod distinct şi egal cu orice alt criteriu unic de discriminare.

Pe lângă acestea, o altă serie de întrebări legate de situaţiile de discriminare multiplă pot fi formulate:

- cui se adresează petentul?

- cine are dreptul să constate şi să sancţioneze astfel de forme de discriminare?

- este discriminarea multiplă o problematică circumscrisă doar problemei egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi?

Răspunsul la prima întrebare poate veni simplu: inclusiv în astfel de cazuri, persoana care se simte discriminată se poate adresa direct instanţelor, poate formula cazul şi depune plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, se poate adresa unei organizaţii neguvernamentale care are dreptul să reprezinte astfel de cazuri în instanţă. Cel mai important aspect este modul în care plângerea este formulată şi abilităţile avocatului care reprezintă şi apără cazul în instanţă.

Ultima întrebare - dacă discriminare multiplă este o problematică circumscrisă doar problemei egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi - a provocat discuţii aprinse în ceea ce priveşte conceptul de discriminare multiplă. Dintr-o perspectivă feministă se consideră că discriminarea pe bază de sex va exista întotdeauna, şi, ca urmare, nu trebuie abandonată sau "pierdută" în problematica discriminării.

Discriminarea în funcţie de sex este o chestiune separată, dar ea nu trebuie să piardă din vedere diversitatea formelor de putere şi inegalitate care determină şi alte forme de discriminare. Această perspectivă este acceptată şi susţinută şi de cei care discută despre discriminare rasială, xenofobie, agism, homofobie, etc., fiindcă menţine clară o anumită delimitare a competenţelor, expertizei şi resurselor. Pe de altă parte, există temerea că o dată adoptată o perspectivă de integrare a problematicii de gen în celelalte forme de discriminare, esenţa se pierde şi discriminarea împotriva femeilor va fi ignorată sau tratată superficial.

La nivelul legislaţiei europene, lucrurile încă nu sunt clare, diverse perspective fiind susţinute. Comisia Europeană în cuprinsul Cărţii Verde în privinţa egalităţii şi nediscriminării în cadrul unei Europe lărgite subliniază însemnătatea adoptării Articolului 13 din cadrul Tratatului de Bază, menţionând rolul pe care acest articol l-a adus prin faptul că “recunoaşte necesitatea dezvoltării unei abordări coerente şi integratoare a luptei împotriva discriminării.

Acest tip de abordare a unei politici în privinţa egalităţii şi a nediscriminării se va bucura pe deplin de rezultatele eforturile colective de combatere a discriminării şi va beneficia de transferurile de experienţe şi bune practici realizabile între diversele zone şi criterii ale discriminării. Astfel se va constitui o bază mult mai eficientă pentru rezolvarea situaţiilor de discriminare multiplă. Va favoriza dezvoltarea unor abordări comune în privinţa legislaţiei şi a politicilor nediscriminării pe diverse baze, mergând până la a dezvolta definiţii comune ale discriminării”.

Ca urmare, problematica şi abordarea discriminării multiple la nivelul politicilor Uniunii Europene se va realiza pornind de la experienţa dobândită deja în diversele zone ale combaterii discriminării, mai ales a discriminări pe criteriu de gen, şi se va încerca o dezvoltare comună a problemelor ridicate de diversele forme de discriminare bazate pe diverse criterii. Discriminarea multiplă în zona legislaţiei egalităţii de tratament între femei şi bărbaţi este reprezentată de problematica femeilor imigrante, a celor care provin din comunităţile minoritare, a femeilor de etnie Roma. În zona legislaţiei anti-discriminare, care este tratată în mod separat de problematica egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi, discuţia devine mult mai complicată fiindcă există deja mai multe criterii care pot fi şi au fost "sensibilizate" la gen, precum zona drepturilor femeilor cu dizabilităţi sau problematica tinerilor, şi, mai recent, problema persoanelor în vârstă.

Discriminarea multiplă ca discriminare intersecţională

Conceptualizarea discriminării multiple ca şi intersecţie între două sau mai multe criterii care determină o situaţie separată şi distinctă în sine asupra situaţiei de discriminare este cea mai complexă perspectivă, greu de încorporat în sistemul juridic. Din perspectiva noastră acest tip de abordare lipseşte din cazuistica legislaţiei anti-discriminare din România. De aceea este nevoie de completarea perspectivei adiţionale a conceptului de discriminare cu cea intersecţională şi o mai mare sensibilizare la posibilele intersecţii care pot determina cazuri/contexte speciale ale discriminării.

Discutare problematicii discriminării multiple ca şi intersecţie a apărut într-un context special, iar de atunci a dobândit încet amploare şi relevanţă. În momentul de faţă, o serie de analize ale legislaţiei antidiscriminare la nivelul Uniunii Europene şi al statelor membre problematizează tematica discriminării multiple. Dezbaterea este abia la început, iar definirea coerentă a acestei realităţi nu s-a realizat încă. În abordările teoretice realizate cu precădere de către legişti sau teoreticieni ai dreptului/filosofiei dreptului, există un punct de vedere comun asupra a ceea ce ar putea fi o definire a discriminării multiple: reprezintă acele forme de discriminare, directe, indirecte, care sunt specifice unui grup din cadrul unei populaţii care întruneşte simultan mai multe caracteristici/identităţi, şi care, datorită acestei întruniri/suprapuneri, sunt ţinte ale discriminării. Exemplul clasic deja oferit începe cu argumentaţia lui Kimberle Crenshaw referitoare la formele de discriminare specifice femeilor de culoare sau AfroAmericane din S.U.A.:

“...discriminarea multiplă nu reprezintă alăturarea a două surse/categorii de discriminare; dimpotrivă, rezultatul discriminării multiple este o sinergie a acestora. Astfel, dezavantajele pe care femeile de culoare le trăiesc, le întâlnesc nu sunt deloc asemănătoare cu dezavantajele trăite sau întâlnite de femeile albe sau de către bărbaţii de culoare. Dimpotrivă. Femeile de culoare reprezintă o categorie sau un grup special şi specific căreia legea anti-discriminării trebuie să i se adreseze.”

Acesta modalitate de definire a discriminării multiple a fost argumentată prin necesitatea lărgirii conceptelor juridice, mai ales a conceptului de discriminare pentru a putea cuprinde şi categorii de persoane care altfel, prin utilizarea modelului uni-dimensional şi individual al discriminării, nu ar fi putut fi incluse. Modalitatea uni-dimensională şi individuală de definire a conceptului de discriminare, cea mai larg răspândită în practica judiciară a curţilor, este văzută de unii autori ca fiind mult prea restrictivă, în sensul că nu permite dezvoltarea argumentării privind existenţa discriminării faţă de grupurile care, datorită faptului că sunt definite prin multiple caracteristici, suferă forme specifice de discriminare. În exemplu evocat mai sus, faptul că nu sunt femei albe şi nici bărbaţi de culoare, ci femei de culoare, face ca ele să sufere o formă aparte de discriminare, altfel foarte greu de identificat.

Printr-o astfel de definire a conceptului de discriminare multiplă se deschid două mari probleme aflate încă în dezbaterea teoretica:

a)      Prima se referă la tipurile de discriminare: unii autori au ridicat problema "multiplicităţii discriminării multiple": dacă acceptăm această posibilitate, multitudinea combinaţiilor de caracteristici sociale acceptate poate fi foarte mare, contraproductivă teoretic şi practic. Această multitudine reprezintă un dezavantaj, mai ales din punct de vedere legislativ, punându-se problema universalităţii legii: dacă acceptăm să fie create categorii aparte, nu mai discutăm despre universalitatea principiului şi aplicarea acestuia;

b)      A doua problemă se referă la identităţile grupurilor, scindarea acestora sau viziunea multiplă asupra lor. Întreaga istorie a drepturilor minorităţilor se bazează pe acceptarea unui concept unitar faţă de ceea ce este minoritate: etnică, de rasă, de gen, orientare sexuală, etc. Abordarea diversităţii identităţii unui grup, mai ales a unui grup pentru care unitatea sa definitorie reprezintă un instrument puternic în promovarea şi susţinerea drepturilor, nu este uşor de realizat. Este o discuţie dificilă şi delicată, mai ales din punctul de vedere al drepturilor. Dificultatea derivă din problematica balansării a două drepturi universale: dreptul la nondiscriminare a unui individ şi dreptul la identitate şi definire a propriei culturi a unei comunităţi.

Principiul şi practica combaterii discriminării se bazează pe constatarea faptelor individuale, şi mai puţin pe practica dovedirii discriminărilor şi a tratamentului diferenţiat împotriva grupurilor, a unor comunităţi. Vorbim în acest caz despre discriminare indirectă, care este mult mai dificil de probat şi argumentat comparativ cu cazurile de discriminare directă împotriva unei persoane. Discriminarea multiplă porneşte de la premiza interpunerii sau intersectării unor caracteristici sociale, de statut, de aparenţă fizică, de poziţionare ideologic şi politic , în fapt, foarte obişnuită şi comună în relaţionarea noastră – care creează/determină poziţionări sociale specifice şi care presupun experienţe specifice ale discriminării.

Discriminarea, ca şi acţiune, definită ca şi “tratament diferenţiat/diferit care dezavantajează o persoană, un grup, în comparaţie cu altele aflate în situaţii similare/comparabile” este aceeaşi şi dacă utilizăm conceptul/categoria de discriminare multiplă. Excluderea, respingerea, marginalizarea, tratamentul diferenţiat se aplică, e practicat. Problema definirii conceptului de discriminare multiplă nu se găseşte aici, la nivelul practicilor care pot apărea şi nici a motivelor sau cauzelor care o pot determina. Dificultatea apare în utilizarea eficientă a definiţilor deja existente şi adaptarea acestora la realitate. Intersecţiile axelor de putere şi inegalitate creează situaţii speciale pentru persoanele care se găsesc la această intersecţie, dar cauze precum stereotipuri, ură, lipsă de înţelegere şi empatie sunt prezente şi în zona discriminării multiple. Specificul acestei definiţii constă exact în intersecţia dintre axe, situaţii.

Cum definim “intersecţia” şi cum lucrăm cu ea în cazurile de discriminare? Conceptul de intersecţie a fost şi este des disecat în analizele feministe. Un punct de vedere asumat teoretic este acela că, în cele mai multe cazuri, diferenţele şi implicit inegalităţile formulate într-o societate la un moment dat istoric, într-un anumit context istoric, şi-au urmat propriile nişe şi au urmărit agende proprii de afirmare şi susţinere. De puţine ori s-au realizat alianţe între mişcările, grupurile, reprezentanţii acestora.

Pe de altă parte, formele de egalitate sau de non-discriminare, tratament egal, pentru care diverse grupuri şi grupări militează sunt diferite.14 Bineînţeles că motivul sau scopul ultim al acestor mişcări este egalitatea de tratament şi dobândirea tuturor drepturilor recunoscute             într-o societate; ceea ce le diferenţiază este plasarea în arii sau contexte diferite ale acestor revendicări. Pentru a exemplifica, un obiectiv important în acest moment în zona drepturilor femeilor este aplicarea principiului plată egală pentru muncă de valoare egală când angajaţii sunt femei şi bărbaţi, drept care este foarte puţin revendicat în cadrul mişcării minorităţilor sexuale unde principalul obiectiv este recunoaşterea drepturilor civile precum căsătoria, dreptul la adopţie, ş.a.

Privind din această perspectivă, o aplicare unitară de politici sau o încorporare a tuturor acestor forme într-un sigur bloc de acţiuni politice poate sa ducă la rezultate “nemulţumitoare.” Crearea acestor categorii nu se realizează a priori - stăm în “turnul de fildeş” al cercetării, luăm categoriile posibile care stau la baza discriminării, le amestecăm aleator, două câte două sau mai multe, după preferinţă, şi “obţinem” discriminare multiplă.

Astfel de categorii se creează în practica de zi cu zi, în relaţionările, interacţiunile cotidiene din cadrul unei societăţi. Credinţa că femeile de peste 40 de ani au probleme în menţinerea şi/sau reintegrarea pe piaţa muncii, credinţă susţinută de datele din sondajele de opinie realizate în România în ultimii ani, dovedeşte existenţa unui fenomen social. Dacă dorim să ne rafinăm instrumentul de cercetare şi implicit de observaţie şi “spargem” categoria "femei", poate reuşim să vedem că doar o anumită categorie de "femei", în funcţie de educaţie, de zona rezidenţială sau de etnie, întâmpină mai des sau frecvent astfel de probleme.

  

Sursa: http://www.incsmps.ro

 

Expert antreprenorial

Sandu Costel Sorin

 

 

 

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României

Back to Top