Community. Intelligence. Development.

Proiecte in implementare

Aug 16, 2018

Egalitatea de sanse IN PORTUGALIA



 

 Egalitatea de sanse IN PORTUGALIA
 

În Portugalia, situaţia privind aplicarea legislaţiei referitoare la egalitatea de tratament între femei şi bărbaţi scoate în evidenţă următoarele aspecte:

1. În domeniul transpunerii în legislaţia naţională a Directivelor EEC, numerele 117/1975, 7/1979, 378/1986 şi 97/1996 Directivele comunitare referitoare la egalitate au fost transpuse în legislaţia portugheză. Transpunerea s-a materializat în mai multe acte normative, cel mai important fiind Legea  privind egalitatea, din 1979. În prezent, problemele legate de egalitatea de plată sunt  stipulate în Codul muncii (Legea nr. 99/2003), intrat în vigoare la 1 decembrie 2003. Prevederile din Codul muncii sunt detaliate în Legea nr. 35/2004, care se referă la reglementarea condiţiilor de muncă.

Ansamblul prevederilor din Codul muncii şi din Legea nr. 35/2004 cu privire la egalitate se aplică atât sectorului privat, cât şi funcţionarilor publici. Persoanele care desfăşoară activităţi pe cont propriu şi sunt dependente economic de un singur angajator (de exemplu, lucrătorii la domiciliu) sunt protejaţi şi ei de aceste reglementări, în conformitate cu art. 13 din Codul muncii şi cu art. 30 (2) din Legea nr. 35/2004.

Problemele legate de securitatea socială sunt abordate, în parte, în Codul muncii şi în legea menţionată, în ceea ce priveşte situaţia de maternitate sau de paternitate. Aceste situaţii sunt prevăzute parţial şi în Legea privind securitatea socială (Legea nr. 32/2002), dar şi în alte câteva acte normative concrete.

În ceea ce priveşte egalitatea de plată, aspectele importante sunt prevăzute în Codul muncii. Art. 23 (1) din cod interzice atât discriminarea directă, cât şi pe cea indirectă, în timp ce în art. 28, acest principiu se aplică discriminării de plată pe bază de diferenţă de sex. De asemenea, în cod se prevede ca fişa postului şi evaluarea să se facă pe baza unor criterii obiective, care să fie

aceleaşi pentru femei şi bărbaţi. Plata diferită este permisă, în cazul muncii egale sau a celei de valoare egală, numai pe baza unor criterii obiective, legate de aptitudini, productivitate, prezenţă la lucru sau gradaţie (art. 28 (2)). Aceste principii sunt detaliate în Legea nr. 35/2004. În ceea ce priveşte justificările obiective din art. 28 din Codul muncii, art. 37 (3) din Legea 35/2004 face specificaţia că acestea nu includ absenţele motivate şi intervalele de concediu datorate perioadei de maternitate sau paternitate.

Legea 35/2004 defineşte discriminarea directă şi indirectă, munca egală şi munca de valoare egală (art. 32 (2)). Aceste noţiuni sunt în concordanţă cu legislaţia comunitară. În orice caz, nici Codul muncii, nici Legea 35/2004 nu definesc remunerarea în scop de plată egală diferit faţă de Legea privind egalitatea, care definise remuneraţia în sens larg, dar în conformitate cu legislaţia comunitară.

Art. 8 din Legea privind securitatea socială stipulează principiul egalităţii între sexe şi îi dă o semnificaţie mai largă. Legea recunoaşte şi acţiunea pozitivă, iar în art. 11 include o prevedere care permite flexibilitatea şi adaptarea pensiilor şi a altor beneficii de securitate socială, în scopul realizării concilierii, de exemplu, cu cerinţele vieţii familiale. Aceste prevederi se aplică atât sistemului de securitate socială publică, cât şi altor scheme complementare de securitate socială. Pentru pensiile ocupaţionale, acest lucru este prevăzut în art. 94 şi în art. 103 (1), care se ocupă de egalitatea între sexe. Pensiile ocupaţionale sunt reglementate şi de alte acte normative.

Art. 36 din Legea privind securitatea socială include posibilitatea unor pensii sporite pentru femeile care au un anumit număr de copii.

Legea privind securitatea socială este aprofundată în alte acte normative, care se referă la tipuri concrete de beneficii legate de securitatea socială.

2. Domenii în care legislaţia naţională a depăşit cerinţele Directivelor UE

În general, legislaţia portugheză privind egalitatea de plată şi egalitatea între sexe – în probleme privind securitatea socială – este în conformitate cu legislaţia comunitară, dar în anumite privinţe o depăşeşte. De exemplu: în domeniul plăţii egale, Legea nr. 35/2004 prevede ca dispoziţiile din domeniul contractelor colective de muncă sau ale reglementărilor interne ale

companiei, conţinând fişa postului şi salariul corespunzător, care se referă exclusiv la lucrători de un anumit sex să fie automat înlocuite cu prevederi garantând un salariu corespunzător muncii egale sau de valoare egală (chiar dacă aceste activităţi poartă nume diferite), salariu care se aplică exclusiv lucrătorilor de sex opus (art. 39). Aceasta pare să depăşească Secţiunea 3 din

Directiva EEC 117/1975, în sensul că înlocuirea este automată. În domeniul securităţii sociale, în art. 103 (2) din Legea 35/2004 se prevede includerea unor acţiuni pozitive în favoarea taţilor, aceştia putând primi beneficii în caz de concediu parental, în anumite condiţii. Asemenea prevederi nu există în legislaţia comunitară.

3) Domenii în care Directivele comunitare nu au fost suficient transpuse

În domeniul plăţii egale, principala problemă pare a fi conceptul de remunerare ţinând cont de egalitatea între sexe. Acest concept, care în legea privind egalitatea a fost definit în sens larg, aşa cum se face în Tratatul UE, lipseşte acum din Codul muncii, care doar enunţă principiul, fără a-i defini însă extinderea. Absenţa definiţiei nu este fără consecinţe, întrucât definiţia remuneraţiei pe care o găsim în Codul muncii este mai puţin cuprinzătoare decât cea din legislaţia comunitară, în ceea ce priveşte plata egală. Toate beneficiile complementare par să depăşească acoperirea termenului de remunerare şi, în consecinţă, lipsesc ca elemente de comparaţie privind plata. Acesta este un pas înapoi comparativ cu precedentele reglementări.

Legea 35/2004 stabileşte numai unele clarificări privind criteriile de stabilire a plăţii pentru muncă egală sau de valoare egală. Dacă remuneraţia este stabilită în funcţie de un număr de ore de lucru, aceasta trebuie să fie egală; dacă remuneraţia este flexibilă, ea trebuie să fie stabilită proporţional (art. 37).

În domeniul securităţii sociale, trebuie subliniată posibilitatea sporirii pensiilor femeilor care au un anumit număr de copii. Această prevedere poate introduce diferenţieri între părinţii de sex opus.

4) Dificultăţi în aplicarea legislaţiei de către instanţe

În Portugalia, principala problemă legată de egalitatea între sexe în domeniul plăţii şi al securităţii sociale este încă aplicarea legislaţiei de către instanţe.

Sunt puţine cazurile în care persoane individuale sau sindicate formulează plângeri în faţa instanţei cu privire la egalitatea de plată sau probleme de egalitate între sexe, în domeniul securităţii sociale. Aceasta face dificilă evaluarea eficacităţii în practică a reglementărilor.

Constituţia Republicii Portugheze (1976), care a fost revizuită în 1997, reprezintă un pas important privind consacrarea principiului egalităţii în drepturi între femei şi bărbaţi.

 

Dintre articolele din Constituţie relevante în această problemă, pot fi menţionate: art. 9 secţiunea h), care prevede promovarea egalităţii între bărbaţi şi femei; art. 13 pct. 1, care prevede că toţi cetăţenii beneficiază de aceeaşi demnitate socială şi sunt egali în faţa legii; art. 13 pct. 2, care stipulează că nimeni nu poate fi privilegiat, nu se poate bucura de beneficii sau nu poate suporta prejudicii, nu poate fi privat de nici un drept sau scutit de vreo îndatorire pe baza diferenţei de origine, sex, rasă, limbă vorbită, teritoriu de origine, religie, convingeri politice sau ideologice, instrucţie, situaţie economică sau condiţie socială. La art. 36 sunt abordate probleme legate de familie, căsătorie şi copii; art. 48 se referă la participarea la viaţa

politică; iar art. 49 stipulează dreptul la vot. În art. 58 se prevede dreptul la muncă, iar drepturile lucrătorilor sunt stipulate în art. 59. Art. 67 şi 68 se referă la familie, la paternitate şi situaţia de maternitate. Participarea politică a cetăţenilor este prevăzută la art. 109.

Promovarea egalităţii şanselor între femei şi bărbaţi reprezintă o preocupare constantă, atât la nivel comunitar, cât şi naţional, principiul egalităţii fiind menţionat în mod expres ca element integrator al diferitelor acţiuni.

În concordanţă cu orientările Comisiei Europene privind transpunerea în practică a principiilor incluse în Agenda 2000, există patru domenii prioritare de intervenţie în materie de egalitate de şanse:

1) îmbunătăţirea vieţii, în sensul de a răspunde cu mai multă eficacitate necesităţilor femeilor;

2) creşterea accesibilităţii femeilor la piaţa muncii;

3) îmbunătăţirea situaţiei femeilor la locul de muncă;

4) promovarea participării femeilor în desfăşurarea activităţilor economice.

Pentru fiecare din aceste domenii, pot fi identificate două tipuri de acţiuni, corespunzând unor dimensiuni strategice separate, care, împreună, permit realizarea egalităţii de şanse: primul tip se referă la intervenţiile destinate promovării efective a echităţii; al doilea tip vizează atenuarea inegalităţilor existente.

Măsurile care sunt incluse în cadrul celei din urmă dimensiuni se traduc prin acţiuni pozitive, întrucât primele trebuie să aibă un caracter transversal, cuprinzând diferite zone de acţiune politică.

Dintre principalele momente legate de promovarea egalităţii de şanse, pot fi menţionate:

  • În anul 1978 a intrat în vigoare revizuirea Codului civil (D.L. nr. 496/1977), prin care femeile dobândesc statut de egalitate cu bărbaţii;
  • 1979 – intrarea în vigoare a D.L. nr. 392/1979, prin care se urmăreşte garantarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi şi a egalităţii de tratament la locul de muncă;
  • 1980 – Portugalia ratifică Convenţia privind eliminarea tuturor formelor de discriminare a femeilor (a II-a Conferinţă ONU privind deceniul femeii);
  • 1983 – intrarea în vigoare a Codului penal (D.L. nr. 400/1982), prin care se aduc importante modificări privind relele tratamente între soţi;
  • 1984 – intrarea în vigoare a Legii privind protecţia maternităţii şi a paternităţii (Legea nr. 4/1984);
  • 1986 – aprobarea Programului comunitar privind egalitatea de şanse;
  • 1988 – garantarea drepturilor Asociaţiilor de femei (Legea nr. 95/1988);
  • 1990 – D.L. nr. 330/1990, prin care se aprobă noul cod privind publicitatea (prin acesta este interzisă orice fel de publicitate care conţine vreo discriminare pe baza diferenţei de sex);
  • 1991 – demararea celui de-al III-lea Program de acţiune comunitară privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi;
  • 1993 – uniformizarea vârstei de pensionare pentru bărbaţi şi femei (D.L. nr. 329/1993);
  • 1994 – Rezoluţia nr. 32/1994 a Consiliului de Miniştri cu privire la promovarea egalităţii de şanse între bărbaţi şi femei;
  • 1995 – Revizuirea Codului penal (D.L. nr. 48/1995), prin care sunt înăsprite pedepsele legate de relele tratamente din partea soţului/soţiei şi pedepsele în cazul violului;
  • 1996 – înfiinţarea Înaltului Comisariat pentru probleme de promovare a egalităţii şi a familiei (D.L. nr. 3-B/1996);
  • 1997 – Rezoluţia nr. 49/1997 a Consiliului de Miniştri prin care se aprobă primul Plan global în vederea egalităţii:
  • întărirea drepturilor asociaţiilor de femei (Legea nr. 10/1997);
  • Legea nr. 1/1997, prin care este revizuită Constituţia din 1976 şi prin care promovarea egalităţii şanselor, combaterea discriminării pe bază de diferenţă de sex, accesul egal la funcţii politice sunt considerate obiective fundamentale;
  • Legea nr. 105/1997, prin care s-a prevăzut un regim aplicabil entităţilor publice şi private, care urmăreşte garantarea transpunerii efective în practică a dreptului persoanelor aparţinând celor două sexe de a beneficia de egalitate de tratament la locul de muncă;
  • Decret-lege regional nr. 18/1997/A, prin care se înfiinţează Comisia consultativă regională pentru apărarea drepturilor femeilor.
  • Înfiinţarea Ministerului pentru Egalitate.

În Portugalia funcţionează:

  • Ministerul pentru Egalitate;
  • Înaltul Comisariat pentru probleme de promovare a egalităţii şi a familiei;
  • Comisia pentru egalitate şi pentru drepturile femeilor;
  • Comisia pentru egalitate de la locul de muncă;
  • Comisia pentru paritate, egalitate de şanse şi pentru familie.

În art. 8 din Legea privind securitatea socială se specifică că principiul egalităţii presupune nediscriminarea beneficiarilor, în special din motive legate de diferenţa de sex şi de naţionalitate. Principiul discriminării pozitive (art. 11) constă în acordarea unor beneficii flexibile şi adaptate, în funcţie de câştigurile realizate, de situaţia socială şi de alţi factori, cum ar fi cei familiali, sociali, de natură demografică sau în legătură cu munca.

Secţiunea a IV-a abordează problemele legate de protecţia familiei, urmărind un mai just echilibru între obligaţiile familiale. Principalele aspecte avute în vedere în art. 63 sunt legate de obligaţiile familiale, problemele de handicap şi cele legate de lipsa autonomiei unor persoane aflate în îngrijire.

Aplicarea Decretului-lege nr. 392/1979 privind egalitatea de şanse şi tratamentul egal pentru bărbaţi şi femei la locul de muncă indică faptul că, deşi s-au înregistrat unele progrese, situaţia femeilor la locul de muncă continuă să fie defavorabilă în anumite cazuri.

În vara anului 2001 au intrat în vigoare două noi legi privind egalitatea de şanse:

1. Legea nr. 9/2001, prin care sunt transpuse în practică monitorizarea şi aplicarea sancţiunilor în cazul nerespectării legislaţiei privind egalitatea de şanse;

2. Legea nr. 10/2001, prin care se prevede o evaluare anuală a implementării principiului egalităţii de şanse pentru femei şi bărbaţi în Portugalia.

 

 

Sursa: www.senat.ro

 

 

Expert antreprenoriat

Sandu Costel Sorin

 

 

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României

Back to Top