Community. Intelligence. Development.

Proiecte in implementare

Aug 17, 2018

Egalitatea de sanse IN SPANIA



 

Egalitatea de sanse IN SPANIA 
 
 

Egalitatea dintre femei şi bărbaţi este un principiu fundamental al democraţiei. Prin Tratatul de la Roma (1957) este prevăzută egalitatea remunerării între femei şi bărbaţi pentru o valoare egală a muncii. Problema egalităţii de şanse a fost abordată explicit în Tratatul de la Amsterdam.

Art. 62 prevede pentru Consiliul UE posibilitatea de a decide, cu unanimitate de voturi, întreprinderea unor măsuri vizând combaterea discriminării bazate pe diferenţa de sex. În art. 3 d) se prevede ca, prin procedeul codeciziei, Consiliul UE să hotărască măsuri de garantare a aplicării principiului egalităţii de tratament în domeniul ocupării forţei de muncă. Paragraful 4 al acestui articol prevede că statele membre pot adopta măsuri în favoarea sexului cu o mai slabă reprezentare într-un anumit domeniu profesional.

În ceea ce priveşte principiul egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi, în Spania, Constituţia din 1978 marchează un moment important în abordarea din punct de vedere social şi politic a acestei probleme. Dreptul la nediscriminare bazat pe diferenţa de sex sau rasă este prevăzut la art. 14, dreptul de participare la viaţa politică este stipulat la art. 9 pct. 2, iar cel de

egalitate în privinţa accesului la sarcinile publice este conţinut în art. 23.

Recunoaşterea constituţională a acestui principiu a fost esenţială. În 1983 a fost înfiinţat Institutul pentru femei, prin care se acordă importanţa cuvenită politicii de egalitate şi luptei împotriva discriminării bazate pe diferenţa de sex.

Societatea spaniolă a cunoscut un proces de transformare. În termeni cantitativi, amploarea schimbării se reflectă în mediile educaţionale, în ocuparea forţei de muncă sau în sferele decizionale. Cu toate acestea, rămân încă multe aspecte nesoluţionate sau numai parţial abordate.

În domeniul respectării egalităţii de şanse, fundamentală este considerată Directiva 207/76/CEE cu privire la aplicarea principiului egalităţii de tratament între femei şi bărbaţi în ceea ce priveşte accesul la locurile de muncă. Această directivă a fost modificată prin Directiva 73/2002/CE a Parlamentului European şi Consiliului UE.

Legislaţia comunitară a fost transpusă în cea spaniolă cu unele întârzieri în ceea ce priveşte anumite aspecte – de exemplu, concedierea femeilor însărcinate sau beneficierea de concediul de maternitate sau de paternitate.

Legislaţia spaniolă în domeniul funcţiei publice conţine puţine referiri directe la accesul şi promovarea femeilor în sectorul public, cele mai importante fiind cele recent introduse, cu privire la concilierea vieţii de familie cu activităţile curente.

Prin Directiva 73/2002 nu se fac însă referiri precise la măsuri în favoarea femeilor.

Asemenea măsuri pozitive nu au fost adoptate în Spania, aprobându-se numai stimulente în cazul angajării femeilor, fără însă a stabili concret cote, astfel încât eficacitatea măsurilor nu este garantată, rămânând la latitudinea întreprinzătorilor angajarea sau nu a femeilor în domenii în care sunt insuficient reprezentate.

În Buletinul nr. 1/2004 al Comisiei Europene, referitor la aplicarea legislaţiei comunitare privind egalitatea de tratament între femei şi bărbaţi în Spania, se precizează:

1. În domeniul egalităţii de plată pentru femei şi bărbaţi

Aplicarea acestui principiu este recunoscută ca una din provocările majore pe piaţa muncii din Spania, deosebirile bazate pe diferenţa de sex fiind încă importante.

Au fost introduse reglementări în Statutul lucrătorilor – secţiunile 4(2), 17(1), 22(4) şi 28 – care prevăd drepturi şi obligaţii legate de nediscriminarea directă sau indirectă, respectarea principiului nediscriminării, ca element esenţial la încheierea contractelor, interzicerea represaliilor împotriva celor care au depus plângere pentru încălcarea principiului.

În anul 2002, principiul egalităţii salariului a fost înlocuit cu cel al plăţii egale, conform Directivei 117/75. Noul principiu include toate componentele separate ale veniturilor provenind din activităţi de valoare egală (Legea 33/2002).

S-au conturat trei reguli fundamentale:

  • transparenţa criteriilor de plată;
  • conceptul de muncă de valoare egală (fără a însemna neapărat identitatea sarcinilor îndeplinite);
  • criterii de evaluare pentru clasificarea muncii, care să nu ţină cont de deosebirile de sex.

(Hotărârile Curţii Constituţionale nr. 58/1994 şi 147/1995).

Curtea Constituţională spaniolă a definit clar termenii de discriminare directă şi indirectă. Curtea a hotărât că interzicerea discriminării pe bază de sex se referă nu numai la discriminarea directă (adică la tratament diferit şi defavorizant al unei persoane, din motive de diferenţă de sex), ci şi la discriminarea indirectă, care cuprinde tratamentul ce, în mod formal, este neutru sau nediscriminatoriu, dar din care derivă tratamente diferenţiate şi consecinţe defavorabile unei persoane (Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 145/1991).

Curtea Constituţională a evidenţiat două forme de discriminare directă – deschisă şi deghizată (Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 198/1996).

Aceeaşi Curte a analizat şi cazuri de norme, aparent în favoarea femeilor, dar care, în realitate, aveau consecinţe limitative privind drepturile lor.

1. În domeniul securităţii sociale

Schemele de securitate socială se bazează pe principiile de universalitate, unitate, solidaritate şi egalitate. În Spania, la baza schemelor de securitate socială se află Reglementarea nr. 1408/71.

2. În domeniul accesului la justiţie

Plângerile privind discriminarea sau încălcarea altor drepturi fundamentale (conform prevederilor Constituţiei, secţiunile 14-30) pot beneficia de procedură de urgenţă.

Legea 1144/ 1995 se referă la procedurile de urgenţă în cazul discriminărilor pe bază de sex şi al plângerilor privind hărţuirea sexuală.

În Statutul lucrătorilor se face referire la procedura de urgenţă în caz de concediere.

În Spania, în domeniul legislaţiei muncii şi al celei referitoare la egalitatea de şanse, au fost emise:

  • Codul civil adoptat în anul 1980, cu amendamentele aduse în anul 2000;
  • Decretul-lege nr. 1/1994, prin care se aprobă textul revizuit al Legii generale privind securitatea socială;
  • Legea nr. 4/1995 privind concediile de maternitate şi paternitate;
  • Decretul-lege nr. 1/1995, prin care este aprobat textul revăzut al Statului lucrătorilor;
  • Decretul Regal nr. 738/1997, prin care se aprobă reglementarea ajutoarelor pentru victimele delictelor violente şi a celor împotriva libertăţii sexuale;
  • Legea nr. 63/1997 privind măsuri urgente pentru îmbunătăţirea pieţei muncii şi sporirea şanselor de angajare;
  • Decretul-Lege nr. 15/1998, cu privire la măsuri urgente în vederea îmbunătăţirii pieţei muncii în legătură cu munca cu timp parţial de lucru şi accentuarea stabilităţii;
  • Legea adoptată în anul 1999 privind concilierea vieţii familiale cu cea lucrativă;
  • Legea nr. 39/1999 privind promovarea concilierii între viaţa familială şi cea lucrativă a persoanelor aflate în activitate;
  • Decretul Regal nr. 144/1999, prin care este aprofundată problema acţiunii protectoare exercitate de Securitatea socială (împreună cu Decretul-lege nr. 15/1998) privind măsuri urgente pentru îmbunătăţirea pieţei muncii în legătură cu munca cu timp parţial de lucru şi sporirea stabilităţii;
  • Decretul Regal nr. 1251/2001, prin care se reglementează contribuţiile economice  ale sistemului de Securitate socială pe perioada de maternitate şi de risc în timpul sarcinii;
  • Decretul-Lege nr. 16/2001, cu privire la stabilirea unui sistem de pensionare graduală şi flexibilă;
  • Decretul-Lege nr. 5/2002 privind măsuri urgente pentru reforma sistemului de protecţie în caz de şomaj şi îmbunătăţirea gradului de ocupare a forţei de muncă;
  • Legea nr. 45/2002 privind măsuri urgente pentru reforma sistemului de protecţie în caz de şomaj şi îmbunătăţirea gradului de ocupare a forţei de muncă;
  • Decretul Regal nr. 1424/2002, prin care se reglementează comunicarea conţinutului contractelor de muncă şi a copiilor acestora către Serviciile publice de ocupare a forţei de muncă, precum şi utilizarea mijloacelor informatice în acest sens;
  • Legea nr. 56/2003 privind ocuparea forţei de muncă;
  • Decretul Regal nr. 355/2004, prin care se reglementează Registrul central privind  protejarea victimelor violenţei domestice;

 

Sursa: www.senat.ro

 

Expert antreprenoriat

Sandu Costel Sorin

 

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României

Back to Top